Cum alegi avocatul?

Atunci cand ai o problema juridica e indicat sa apelezi la ajutor specializat. Chiar si scrierea unei adrese catre o institutie publica va fi mai bine redactata de un specialist decat de cineva fara experienta. Avocatul redacteaza cererea scurt si la obiect, fiind eliminate chestiunile care au numai o legatura tangentiala cu speta, si astfel cel care va citi va intelege mai usor fara a se pierde in amanunte. In chestiuni mai complicate, deci, prezenta avocatului aproape ca se impune. Nu e suficient sa stii ca dreptatea e de partea ta, trebuie s-o si dovedesti si trebuie sa stii care sunt probele utile si de unde le ei, trebuie sa indeplinesti anumite termene de procedura, trebuie sa stii cand si cum sa vorbesti intr-o sala de judecata pentru a nu pierde timpul tuturor celor prezenti acolo, trebuie sa stii ce sa ceri si cand sa ceri, ce sa prezinti si cand sa prezinti..

Calitatea de avocat

Calitatea de avocat o pot avea doar persoanele inscrise in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (art. 1 al. 2) din legea nr. 51/1995, republicata).  Se impune necesitatea de a verifica avocatul ales in Tabloul avocatilor - persoana care nu apare acolo si care se da drept avocat ar trebui reclamata, dar daca nu reclamati macar nu apelati la serviciile acesteia.

Avocatul are libertatea de a-si alege clientii in functie de principiile si covingerile sale. Avocatul poate refuza o cauza in situatia in care aceasta nu pare a avea o rezolvare intr-un timp rezonabil, daca implica o serie de complicatii pe care clientul nu le banuieste, daca are multe dosare simultan s.a..

Criterii in alegerea avocatului.

Sinceritate si seriozitate. Sinceritatea nu e o calitate care se poate observa imediat dar consultarea cu mai multi avocati (cand e posibila), cu onorariu rezonabil (onorariu mult mai mic decat in caz de reprezentare, asistare) pot ajuta clientul sa isi faca o idee despre sinceritatea avocatului pe care vrea sa il angajeze. Avocatul este sfatuitorul si el nu isi poate permite sa spuna numai ceea ce ar vrea clientul sa auda dar trebuie sa foloseasca un limbaj pe care clientul sa il inteleaga si trebuie sa raspunda la toate intrebarile pe care acesta i le adreseaza. Avocatul serios si sincer nu-si indeamna clientul la proces decat daca acesta e singura cale de rezolvare a problemei. Avocatul este aparator al intereselor clientului, mediator si psiholog. Un avocat bun stie sa-si apropie clientii pentru ca se implica, e atent si nu-si considera clientul ca fiind un oarecare bun de jumulit.

Avocatul care isi incurajeaza clientul din primul moment dar nu prea e atent la ceea ce ii spune acesta sau nu pune intrebari punctuale ar fi de preferat sa fie evitat. Evitat ar trebui sa fie si avocatul mereu grabit, care-si intalneste clientul numai pe treptele instantelor, la o cafea sau cine stie pe unde. Un avocat serios este acela care isi invita clientii la cabinet sau se deplaseaza la sediul firmei clientului. Un avocat serios nu isi racoleaza clientii de pe holurile instantelor sau de prin alte parti.

Alegeti un avocat care sa fie imbracat decent - desi acesta nu este un criteriu tocmai obiectiv, dar felul in care arata un om spune destul de multe despre el. Trebuie avut in vedere si modul in care avocatul se comporta cu clientul; daca e arogant sau prea familiar evitati-l; un avocat cu prestanta e oficial dar politicos, implicat fara a fi familiar.

Un avocat serios da dovada de rabdare - isi asculta clientul si nu da o solutie de la prima intalnire, sansele de castig e putin probabil sa fie evaluate de la prima vedere; e necesara o analiza atenta a documentelor, o sedinta de informare pentru a afla toate informatiile relevante, inclusiv unele care s-au dovedit necesare dupa prima intalnire si dupa studierea documentelor - studierea documentelor, sedinta de informare (consultanta) ar putea fi taxate in plus, separat de onorariu.

Profesionalismul se dovedeste imediat: dupa prima discutie, daca e dispus sa preia cauza, avocatul va spune onorariul pe care il pretinde si cam tot ce ar fi probabil a urma sa fie de platit in timpul colaborarii. Avocatul este obligat sa incheie un contract de asistenta juridica si sa elibereze chitanta pentru toate sumele achitate conform contractului. Pentru cei care doresc sa recupereze onorariile achitate, avocatul este obligat sa depuna chitantele in original la dosarul cauzei si sa solicite  instantei de judecata obligarea adversarului clientului la plata acestora, in cazul in care clientul va avea castig de cauza.

Nu e suficient ca avocatul sa fie celebru; daca nu are o buna reputatie (e cunoscut ca avand afaceri controversate sau are reputatia de a nu se prezenta la timp si de a-si trata clientii cu indiferenta) mai bine il evitati. Primul lucru pe care il aveti de facut e sa cautati in tabloul avocatilor, unde sunt si datele de contact.

Avocatul ar trebui sa aiba specializarea necesara cauzei care i se prezinta. Aceasta nu inseamna ca avocatul nu s-ar descurca in caz contrar si nu ii este interzis. Dar, de exemplu, un avocat care are cele mai multe cauze in materia dreptului civil s-ar descurca, probabil, ceva mai greu in cazul unei spete cu arestati. Chiar daca un avocat are notorietate si e specialist intr-un domeniu e de preferat unul specializat in domeniul cauzei clientului, chiar daca nu este la fel de cunoscut.

Cea mai buna cale de a gasi un avocat potrivit e recomandarea - fie de la cunoscuti care au fost multumiti, fie de prin mass-media, fie in functie de eventuale lucrari sau articole publicate. Orientativ, se poate cauta pe net numele unui avocat, pentru a citi articole scrise de el sau despre el etc.

Pregatirea, experienta, performantele profesionale nu sunt factori determinanti cand trebuie ales intre avocati care isi exercita profesia in cabinete individuale si cei care o exercita in cadrul unei societati profesionale (firma de avocatura) deoarece există avocati buni in ambele forme de exercitare a profesiei. E de presupus ca cei de la firme ar fi mai indicati pentru ca e posibil ca o speta sa implice cunostintele mai multor specialisti in diferite ramuri de drept dar e de la sine inteles ca si onorariul va fi mai mare. In cazul alegerii firmei e de preferat intelegerea de la bun inceput daca avocatul care sta la discutii va fi cel care va prelua cauza sau o va preda unui alt asociat.

Calificarea mai mare a avocatului creste sansa de reusita dar nu o garanteaza. Un avocat celebru nu e garantul reusitei dar cu unul bine pregatit in domeniul cauzei date pot fi ceva mai multe sanse.

Varsta si sexul. Ideea ca un avocat e prea tanar pentru a avea vreo sansa e gresita si la fel de gresita este si aceea ca un avocat varstnic e plictisit si se gandeste numai la pensionare. E adevarat, un avocat care are cel putin varsta de 30 de ani se presupune ca are ceva experienta, ca are si cursuri de pregatire la activ, are seriozitatea necesara profesiei.

Ca e femeie sau ca e barbat conteaza mai putin, desi se presupune ca femeile sunt mai empatice iar barbatii mai detasati. Alegerea pe criteriide sex depinde si de potentialul client dar si de natura cauzei, uneori. Poate ca in cazurile de divort ar fi recomandabil ca alegerea sa se faca in functie de sexul celui care angajeaza avocatul: femeia sa angajeze femeie si barbatul un avocat barbat - o parere subiectiva, ar zice multi dar s-ar putea sa fie una fireasca pentru ca inainte de a fi avocat acesta e om si devine un confident.

Onorariile

Un avocat bun stie sa-si aprecieze corect onorariul si asta nu se traduce ca bani mai putini inseamna ieftin si prost. Unele barouri au publicat liste cu onorarii minimale, orientative, pentru ca primul lucru la care se gandeste un potential client este suma de bani pe care va trebui sa o plateasca. Dar aceste bareme nu trebuie considerate obligatorii pentru avocati, fiind orientative.

Onorariile se stabilesc in functie de complexitatea spetei, in primul rand. Intinderea unei cauze este determinanta pentru stabilirea onorariului, atat ca dificultate, timp, dar si in privinta costurilor si volumului de munca. Nicio speta nu seamana cu cealalta, chiar daca gura targului zice ca da, pentru ca pot exista componente care le diferentiaza ca grad de complexitate, dificultate, necesar de documente etc.. Si e greu de stiut din momentul semnarii contractului daca o speta complexa se va intinde pe un an sau mai multi.

Pe langa onorariu ar putea fi necesare si alte cheltuieli si de aceea trebuie discutat pe indelete pentru a se specifica si aceste sume in contractul de asistenta / reprezentare; de exemplu, deplasarea in alta localitate, deplasarea pe la diferite institutii s.a..

Pentru a putea trai si a-si achita toate darile catre Uniune, stat etc., un avocat care practica onorarii prea mici ar trebui sa angajeze multe cauze, ceea ce inseamna ca se va concentra greu spre deloc la acestea si daca ar face-o n-ar mai avea timp nici sa respire, plus ca e probabil ca doua cauze sa fie programate, la un moment dat, in aceasi zi la doua instante diferite - cea ce ar conduce la neprezentarea avocatului la una dintre cauze, in detrimentul clientului. Un onorariu mic poate insemna si neimplicarea totala a avocatului in cauza.

Unii considera onorariile stabilite pe rate orare ca fiind cea mai echitabila forma de colaborare.

Majoritatea avocatilor nu se imbogatesc profesand avocatura. Din onorariul pe care il plateste clientul avocatul are multe de platit, catre stat si catre baroul din care face parte. De exemplu, pentru anul 2014, cota obligatorie lunara de contributie la fondul de asigurari sociale si pensii al avocatilor a fost intre 250 si 1250 de lei (pentru avocatii definitivi, stagiarii avand de achitat ceva mai putin), in functie de venitul brut lunar; 16 % este impozitul pe venit; contributia la Uniunea Nationala 12 lei, la baroul local 60 lei (ca exemple, calculat cu aproximatie lunar, pentru ca se plateste anual); 5,5 % din brut contributia la sanatate; cheltuieli cu logistica (chirie, utilitati, consumabile, transport etc.) si colaboratorii; asigurarea anuala de malpraxis, care este de 6000 de euro pentru avocatii definitivi si 3000 de euro pentru stagiari etc. Apoi, are si el familie, copii la scoala, utilitatile de acasa si alte cheltuieli cu locuinta; trebuie sa se hraneasca si sa-si cumpere haine si nu numai.

Pe scurt: cei mai multi avocati care au cabinete individuale nu se imbogatesc; poate cei de la “casele de avocatura” sau cei putini care au onorarii ce pornesc de la 3000 de euro in sus - dar nu despre acestia scriu aici.

Unele sfaturi

Nu ascundeti nimic avocatului, chiar daca aveti impresia ca e ceva care v-ar dezavantaja - sinceritatea clientului cantareste mult pentru succesul (sau insuccesul) demersurilor. Rolul avocatului nu e sa judece clientul si faptele acestuia, ci sa ii ofere cea mai buna solutie in problema, cea mai buna consultanta. Detaliile sunt foarte importante si, cel mai adesea, fac diferenta intre succes si insucces.

Nu cautati si nu va asteptati la dreptate absoluta in instanta, ci la castig de cauza. Dreptatea o are cel care are cele mai multe argumente juridice in sustinerea cauzei (probe, martori etc.), adica poate castiga cauza.

Nu colaborati cu un avocat pe care nu puteti sa-l contactati (alegeti altul cat mai repede daca situatia se repeta prea des) dar nici nu-l bombardati cu apeluri telefonice, e-mail-uri, vizite etc. Un avocat care se respecta si isi respecta clientul il va informa prompt si la fel de prompt ii va raspunde la intrebari.

Nu va imaginati ca avocatul angajat de dv va vinde partii adverse doar pentru ca saluta avocatul adversarului dv sau pentru ca ii vedeti impreuna pe holuri sau la o cafea. Avocatii sunt colegi si e posibil ca in alte cauze sa fie de aceeasi parte, aparand interesele comune ale altor persoane.

Avocatii care ezita incheierea contractului de asistenta / reprezentare ar trebui evitati.

E adevarat ca nu stim azi ca maine ne trebuie un avocat iar atunci cand suntem presati de timp alegem “la noroc”. Avem sansa sa fim multumiti dar daca nu, exista posibilitatea de a renunta la contract - nu va fi recuperat integral - in toate cazurile - onorariul platit dar diminuam eventuale pagube..

Atunci cand va angajati intr-un proces ar fi bine sa stiti pana unde vreti sa mergeti pentru ca poate fi posibil ca toate cheltuielile pe care le faceti cu aceasta ocazie sa fie net mai mari decat in eventualitatea castigarii cauzei.

Avocatul va depune toate eforturile pentru apararea intereselor clientului dar si instanta si avocatul celeilalte parti au un rol important intr-un proces, judecatorii avand ultimul cuvant.

Prezenţa avocatului in procesul penal

Procesul penal e definit ca fiind activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Conf. art. 2 al. 2) din Legea 51/1995 (republicata) privind profesia de avocat, acesta promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului iar conf. al. 3) avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii.

Avocatul, conform art 29 c.p.p., este participant in procesul penal, avand un rol determinat (chiar determinant) in cursul procesului penal, inclusiv incepand cu faza urmaririi penale, care este prima faza a procesului penal.

Conf. art 10 al. 2) avocatul are dreptul sa beneficieze de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii (ca si partile si subiectii procesuali principali) iar organele judiciare au obligatia sa asigure exercitarea deplina si efectiva a dreptului la aparare de catre parti si subiectii procesuali principali in tot cursul procesului penal (art. 10 c.p.p. al. 5).

Avocatul are dreptul de a consulta dosarul cauzei (art. 94. c.p.p.) in orice stadiu procesual. Art. 94 al.1) c.p.p.: pe tot parcursul procesului penal avocatul partilor ai al subiectilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului; acest drept nu poate fi exercitat, nici restrans in mod abuziv. Art. 94 al. 2) c.p.p.: consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului. Art. 94. al. 3) : in cursul urmaririi penale procurorul stabileste data si durata consultarii intr-un termen rezonabil; acest drept poate fi delegat organului de cercetare penala. Art. 94 al. 4): in cursul urmaririi penale, procurorul poate restrictiona motivat consultarea dosarului, daca prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfasurari a urmaririi penale. Dupa punerea in miscare a actiunii penale, restrictionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. Art. 94 al. 5): in cursul urmaririi penale, avocatul are obligatia de a pastra confidentialitatea sau secretul datelor si actelor de care a luat cunostinta cu ocazia consultarii dosarului. Art. 94 al. 6): in toate cazurile, avocatului nu ii poate fi restrictionat dreptul de a consulta declaratiile partii sau ale subiectului procesual principal pe care il asista ori il reprezinta. Art. 94 al. 7): in vederea pregatirii apararii, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunostinta de intreg materialul dosarului de urmarire penala in procedurile desfasurate in faţa judecatorului de drepturi si libertati privind masurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participa. Art. 94 al. 8): dispozitiile acestui articol se aplica in mod corespunzator cu privire la dreptul partilor si al subiectilor procesuali principali de a consulta dosarul.

Conf. dispozitiilor art. 109 al. 2) suspectul sau inculpatul are dreptul sa se consulte cu avocatul atat inainte cat si in cursul audierii, iar organul judiciar, cand considera necesar, poate permite acestuia sa utilizeze insemnari si notite proprii.

Atunci cand avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmarire penala se face mentiune despre aceasta si despre eventuale obiectiuni formulate iar actul este semnat si de avocat, conf. art. 92 al. 6) c.p.p. Conf. art. 95 al. 1) c.p.p. avocatul are dreptul de a formula plangere potrivit art. 336-339.

In cursul urmaririi penale avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente poate solicita (ca si avocatul suspectului sau inculpatului) sa fie incunostintat de data si ora efectuarii actului de urmarire penala ori a audierii realizate de judecatorul de drepturi si libertati. Incunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal (art. 92 al. 2) c.p.p.). Are dreptul sa participe la audierea oricarei persoane de catre judecatorul de drepturi si libertati, sa formuleze plangeri, cereri si memorii (art. 92 al. 4) c.p.p.). Conf. art. 93 - asistenta juridica a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente - al. 1) sunt aplicabile dispozitiile art. 89 al. 1) c.p.p..

In art. 204 c.p.p. - calea de atac impotriva incheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive in cursul urmaririi penale - la al. 8) se dispune ca obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de un avocat, ales sau numit din oficiu. In cazul retinerii, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, in conditii care sa asigure confidentialitatea (art. 209 al. 9) c.p.p.).

In toate cazurile, in procedura camerei preliminare, pentru solutionarea cailor de atac suspectul sau inculpatul va fi obligatoriu asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu (art. 205 al. 8 c.p.p.). La fel, conf. art. 214 al. 3 c.p.p., in cazul luarii masurii controlului judiciar de catre judecatorul de camera preliminara sau de instanta de judecata, prezenta avocatului inculpatului (si participarea procurorului) sunt obligatorii. In procedura de camera preliminara ziua si ora stabilite pentru judecata propunerii de luare a masurii arestarii preventive sunt aduse la cunostinta avocatului inculpatului, caruia, la cerere, i se pune la dispozitie dosarul cauzei pentru studiu. Inculpatul aflat in stare de libertate este citat pentru termenul fixat (art. 238 al. 1) c.p.p.), avandu-se in vedere di dispozitiile art. 225 al. 20 si al. 3) c.p.p..

Solutionarea cererii de revocare a masurilor preventive si de inlocuire a masurii preventive cu o alta masura preventiva se face dupa ascultarea inculpatului asistat de un avocat ales sau numit din oficiu; cand inculpatul, desi legal citat, nu se prezinta sau cand, din cauza starii de sanatate, din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus trebuie sa fie rezent un avocat ales sau numit din oficiu si acestuia i se va da cuvantul pentru a pune concluzii (art. 242 al.8) c.p.p.).

Art. 246 al. 4) c.p.p. - procedura de aplicare si de ridicare a masurii obligarii provizorii la tratament medical. Cand suspectul sau inculpatul e prezent solutionarea propunerii se face dupa audierea acestuia in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu, iar in lipsa suspectului sau inculpatului in prezenta avocatului care are dreptul sa puna concluzii.

Art. 248 al 4) c.p.p. - procedura de aplicare a masurii de internare medicala provizorie. Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Cand suspectul sau inculpatul se afla deja internat intr-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, in prezenta avocatului, in locul unde se afla.

Camera preliminara, art. 344 al. 3) c.p.p. - masurile premergatoare. In cazurile prevazute de art. 90, judecatorul de camera preliminara ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu si stabileste, in functie de complexitatea si particularitatile cauzei, termenul in care acesta poate formula in scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea administrarii probelor si a efectuării actelor de catre organele de urmarire penala, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

In faza de judecata partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati in cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.

Art. 353 al. 1) c.p.p. - citarea la judecata. Judecata poate avea loc numai daca persoana vatamata si partile sunt legal citate si procedura este indeplinita. Inculpatul, partea civila, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Instanţa poate dispune citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei. Înfăţişarea persoanei vătămate sau a părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu persoana reprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare

Art. 356 c.p.p. - asigurarea apararii. (1) Persoana vatamata, inculpatul, celelalte parti si avocatii acestora au dreptul sa ia cunostinta de actele dosarului in tot cursul judecatii.

(2) Cand persoana vatamata sau una dintre parti se afla in stare de detinere, presedintele completului ia masuri ca aceasta sa isi poata exercita dreptul prevazut la al. 1) si sa poata lua contact cu avocatul sau.

(3) In cursul judecatii, persoana vatamata si partile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat si pentru pregatirea apararii.

(4) In situatia in care persoana vatamata sau una dintre parti nu mai beneficiaza de asistenta juridica acordata de avocatul sau ales, instanta poate acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat si pregatirea apararii.

(5) In situatiile prevazute la al. 1)-4), acordarea inlesnirilor necesare pregatirii apararii efective trebuie sa fie conforma respectarii termenului rezonabil al procesului penal.

Art. 480 al. 2) c.p.p. - conditiile de incheiere a acordului de recunoastere a vinovatiei. La incheierea acestui acord asistenta juridica este obligatorie.

Art. 484 al. 2) c.p.p. - procedura in faţa instantei la recunoasterea vinovatiei. Instanta se pronunta asupra acordului de recunoastere a vinovatiei prin sentinta, in urma unei proceduri necontradictorii, in sedinta publica, dupa ascultarea procurorului, a inculpatului si avocatului acestuia, precum si a partii civile, daca este prezenta.

Fiind considerata o activitate procesuala complexa, apararea impune ca la eforturile persoanei ce lupta pentru apararea drepturilor si intereselor sale sa se alature si participarea unui aparator, care poate fi o persoana aleasa sau numita in procesul penal in scopul de a ajuta partile sa-si apere interesele ocrotite de lege. Pentru ca avocatul sa devina aparator este necesar sa fie ales de parte sau sa fie desemnat din oficiu conform dispozitiilor Legii 51/1995 republicata si a dispozitiilor din Statutul profesiei de avocat.

Conf. art 29 al. 1) din L.51/1995, avocatul inscris in tabloul baroului are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa, care dobandeste data certa prin inregistrarea in registrul oficial de evidenta.

Asistenţa juridica (aparare tehnica) inseamna sprijinul pe care aparatorii (avocati) il dau partilor in cadrul procesului penal prin lamuririle, sfaturile si interventiilor lor ca specialisti in domeniul dreptului.

Nota: articolul nu epuizeaza subiectul.

Vezi si: Drepturile avocatului; Indatoririle avocatului; Cum alegi avocatul?;

Participantii in procesul penal. Subiectii procesuali principali

Procesul penal e definit ca fiind activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Dreptul procesual penal poate fi definit ca ansamblul normelor juridice privitoare la reglementarea procesului penal.

Participanti in procesul penal (art. 29 c.p.p.) sunt persoanele care coopereaza in cadrul procesului penal in vederea atingerii scopului acestuia. Acestia sunt: organele judiciare (art. 30c.p.p.), avocatul (art. 31 c.p.p.), partile (art. 32 c.p.p.), subiectii procesuali principali (art. 33 c.p.p.), alti subiecti procesuali (art.34 c.p.p.).

Partile din procesul penal sunt inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente.

Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana vatamata.

SUSPECTUL nu este parte in procesul penal ci subiect procesual principal cu anumite drepturi si obligatii prevazute de lege. Inainte de declansarea urmaririi penale, persoana care a savarsit infractiunea se numeste faptuitor, iar dupa inceperea urmaririi penale, el devine suspect (invinuit).

Persoana cu privire la care, din datele si probele existente in cauza, rezulta banuiala rezonabila ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect (art. 77 c.p.p). Suspectul are drepturile prevazute de lege pentru inculpat, daca legea nu prevede altfel (art. 78 c.p.p.).

Inculpatul este parte în procesul penal, iar drepturile si obligatiile inculpatului sunt mai largi decat ale suspectului. Din momentul punerii in miscare a actiunii penale, suspectul dobandeste calitatea de inculpat.

Faptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict devine, la declansarea provesului penal, subiect principal pasiv al raportului juridic procesual penal. Suspectul este subiect de drepturi si obligatii procesuale, faptuitorul nu este un asemenea subiect deoarece nu exista cadrul procesual legal in care acesta sa aiba anumite drepturi si obligatii, acest cadru nascandu-se o data cu inceperea urmaririi penale, care coincide, de regula, cu pornirea procesului penal. Calitatea procesuala de suspect nu se justifica in cazul infractiunilor flagrante si a infractiunilor de audienta, cand conditiile manifeste in care s-a savarsit infractiunea fac mai usoara probatiunea, excluzand aproape cu desavarsireposibilitatea unei erori judiciare.

Drepturile inculpatului (care sunt aceleasi cu ale suspectului daca legea nu prevede altfel) in cursul procesului penal  sunt prevazute in art. 83 c.p.p.:

a) dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragandu-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba impotriva sa;

a.1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat si incadrarea juridica a acesteia;

b) dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii;

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu isi desemneaza unul, in cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe in conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;

f) dreptul de a beneficia in mod gratuit de un interpret atunci cand nu intelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica in limba româna;

g) dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de lege;

g.1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

h) alte drepturi prevazute de lege.

PERSOANA VATAMATA este persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala prin fapta penala (art. 79 c.p.p.), fiind subiect procesual principal. 

Pentru a dobandi calitatea de persoana vatamata intr-un proces trebuie sa fie exprimata vointa in acest sens, vointa care sa sustina latura penala a procesului. In aceasta calitate organul de urmarire penala sau instanta de judecata au obligatia sa citeze persoana vatamata pentru a fi ascultata si a face declaratii in legatura cu faptele si împrejurarile cauzei.

Persoana vatamata nu poate fi ascultata ca martor in procesul penal; in situatia in care a fost totusi audiata, respectandu-se formele cerute pentru ascultarea martorilor (depunand juramantul), declaratia sa constituie mijloc de proba si poate servi la aflarea adevarului in masura in care se coroboreaza cu celelalte probe din dosar.

In faza de judecata persoana vatamata are cuvantul in cadrul dezbaterii din sedinta de judecata, iar dupa solutionarea cauzei poate declara calea de atac dar numai in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila si numai cu privire la latura penala. In situatiile in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate  (de exemplu: in cazul infractiunii de lovire sau alte violente, vatamare corporala din culpa, abuz in serviciu, etc.) aceasta are drepturi in promovarea, exercitarea si stingerea actiunii penale. Persoana vatamata poate pune capat procesului penal prin  retragerea plangeii prealabile sau prin impacarea cu inculpatul, in cazul infractiunilor pentru care urmarirea penala se pune in miscare la plangerea prealabila. In cazurile in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si in instanta participarea procurorului nu e obligatorie persoana vatamata poate sustine singura invinuirea.

Decesul persoanei vatamate in timpul procesului penal lasa un gol procesual, aceasta neputand fi inlocuita, drepturile sale stingandu-se odata cu titularul lor dar acest fapt nu impiedica exercitarea in continuare a actiunii penale, ci aceasta este exercitata in continuare de catre organul judiciar investit cu rezolvarea cauzei penale. Urmarirea sau judecata inceteaza, intre altele, in caz de moarte a sotului care a facut plangerea.

Drepturile persoanei vatamate sunt prevazute in art. 81 c.p.p.:

a) dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale;

b) dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;

c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;

d) dreptul de a fi informata, intr-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa ii fie comunicate;

e) dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii;

f) dreptul de a fi ascultata;

g) dreptul de a adresa intrebari inculpatului, martorilor si expertilor;

g.1) dreptul de a beneficia in mod gratuit de un interpret atunci cand nu intelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica in limba româna;

h) dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;

i) dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de lege;

j) alte drepturi prevazute de lege.

Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa instiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia in calitate de martor.

Nota: articolul nu epuizeaza subiectul.

Paradisuri fiscale (IV). Exemple.

Gibraltar (Stânca Gibraltarului)

Paradisul cumpărăturilor şi scutirii de impozite. În zonă sunt mulţi muncitori marocani iar interesele lor nu sunt apărate de nimeni; se tem de şomaj, expatriere etc.; în anul 1994, pentru prima dată în istoria Gibraltarului s-a pus problema şomajului.

Cine doreşte să devină rezident permanent al Gibraltarului are nevoie de două scrisori de recomandare prin care guvernul te caracterizează ca fiind demn de noul statut. Persoanele fizice plătesc taxe doar pentru primii 90000 dolari din venitul total, ceea ce reprezintă un maximum de 56000 dolari, indiferent de suma din cont. Companiile sunt practic scutite de plata contribuţiilor către stat cât timp nu desfăşoară activităţi aici. Ele contribuie la bugetul local cu 200 dolari anual. Există taxe de timbru pentru proprietăţile deţinute şi taxe de import.

Isle of Man. Regiunea are propriul guvern, dar e încă dependentă de Marea Bitanie. Cu toate acestea, oficialii insulei administrează după bunul plac lucruri importante cum ar fi taxele. Această jurisdicţie e de mulţi ani considerată un paradis fiscal, dar şi unul dintre cele mai sigure şi mai atractive zone de offshore. Aici nu există taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor de capital sau impozite pentru transferurile de capital şi nici taxe de timbru. Există însă TVA şi o taxă pe venit, dar care nu depăşesc 18%. În plus, guvernul reduce constant acest procent, ajungând până acum (2007) şi la 10%. Autorităţile speră că, în următorii patru ani, corporaţiile nu vor mai fi taxate cu niciun impozit pe profit.

Belize (Hondurasul Britanic) - o ţară situată la sud de Mexic, în zona pan-americană. În 1981, Belize şi-a câştigat independenţa şi e azi parte a Commonwealthului. Capitala e Belmopan, dar centrul comercial e Belize City, care e cel mai mare oraş din Belize. Limba oficială e engleza. Cu o politică şi o monedă stabilă - dolarul belizean - Belize e o alternativă demnă de luat în seamă cînd se caută un refugiu de taxe în Pan-America. Sistemul de drept e cutuma şi e structurat ca în U.K. Regina Angliei e şeful statului, reprezentată de guvernator. U.K. e răspunzătoare de integritatea teritorială a ţării. Statutul companiilor: Compania de Comerţ Internaţional e instrumentul cel mai des folosit şi recomandabil şi în Belize.

Numele companiei: unele cuvinte sunt interzise (ex.: Assurance, Bank Society). Capital: stuctura standard a companiilor are un capital social de 10.000 $ americani. Acţiuni/acţionari: identitatea acţionarilor nu trebuie dezvăluită guvernului belizean. Acţiunile la purtător sunt permise. Capitalul social poate fi în orice monedă. Adunarea generală e autoritatea supremă; nu e obligatoriu să fie ţinută anual. Consiliul de administraţie: e obligatoriu doar un administrator, iar acesta poate fi o persoană fizică sau o societate (administrator unic). Beneficiarul: nu trebuie dezvăluit. Secretar: nu e obligatoriu. Registru contabil: nu e obligatoriu pentru companiile IBC. Înregistrarea conturilor: nu e obligatorie şi conturile bancare pot fi ţinute oriunde. Declaraţia anuală cu privire la acţionari: nu e prevăzută. Expert contabil: deoarece o IBC nu operează în Belize, nu e obligatorie nicio expertiză sau expert contabil. Controlul schimburilor: nu există. Registru public: statutul şi articolele de asociere trebuie păstrate în registru public. Companii pentru achiziţie: companiile gata constituite, de achiziţie imediată, sunt întotdeauna disponibile. Acestea au o structură standard cu un capital social de 10.000 USD. Constituirea: companiile pentru achiziţie sunt gata în 24 h. Formarea unei noi companii necesită 10-14 zile. Acorduri tarifare reciproce: nu există acorduri cu ţări europene.

Panama. Republică cu o suprafaţă de cca. 76.00 kmp, situată între Costa Rica şi Columbia, formează istmul ce uneşte America de Nord cu cea de Sud. Panama a fost o colonie spaniolă până în 1821, când a devenit o parte a Marii Columbia a lui Simon Bolivar. În 1903 Panama a rupt alianţa cu Columbia şi a devenit o republică independentă. Spaniola e limba oficială, dar mulţi locuitori din Panama City şi din Colon vorbesc engleza.

Unii numesc Panama Elveţia Americii Latine, dar locuitorii afirmă că aici se trăieşte mult mai bine ca în Elveţia. Rezidenţii străini şi corporaţiile sunt scutiţi de taxe. Costurile de trai şi cele administrative sunt minime. Ţara, în plină dezvoltare, începe să devină neîncăpătoare pentru numarul mare de străini care vor să se pensioneze aici.

Statutul companiilor: compania non-rezidentă pe acţiuni a fost pană în iunie 1995 singura companie disponibilă. Oricum, de la aceasta dată, Panama a inclus şi fundaţiile ca parte a serviciilor ei. Numele companiilor: poate fi în orice limbă, dar trebuie să se termine în Inc., Corp.sau S.A., Limited nu e suficient. Capital: nu e nevoie de un capital minim şi acesta poate fi în orice monedă. Acţiuni / acţionari: sunt permise acţiuni la purtător şi nominale. Deoarece nu e cerut un număr minim de acţionari, regulamentul de asociere al comapaniilor panameze va prevedea în general minimum doi. Adunarea generală: o adunare generală se va ţine la data stipulată în articole dar poate fi ţinută oriunde. Consiliul de administratie: compania trebuie să aibă cel puţin trei administratori, care nu trebuie să fie acţionari. Administratorii persoane juridice nu sunt permişi. Numele şi adresele administratorilor vor apărea în articolele de constituire şi schimbările ulterioare trebuie înregistrate şi trebuie să dea naştere la schimbări statutorii. Beneficiarul nu trebuie divulgat. Secretar: e obligatoriu un secretar; un secretar-companie nu e permis, dar poate fi unul dintre administratori. Sediul /  agentul înregistrat: agentul înregistrat trebuie să domicilieze în Panama. Registru contabil: nu se cere. Înregistrarea conturilor: nu se cere şi conturile pot fi ţinute oriunde. Declaraţii anuale cu privire la acţionari: nu sunt prevăzute, atâta vreme cât nu se execută activităţi comerciale în Panama. Expertiza contabilă: nu se cere. Controlul schimburilor: nu. Registru public: modul de constituire e înregistrat în Registrul public. Companii gata constituite: sunt disponibile. Constituirea durează 3-7 zile. Panama nu a încheiat acorduri tarifare reciproce cu ţările europene. (Adevărul, 4.05.2007)

Nota. Articolul nu epuizează subiectul şi de la data informaţiilor e probabilă existenţa unor modificări; pt. surse info vezi Părţile I, II, III.

Vezi si: Partea I, Partea II, Partea III;

Companii offshore. Obiective. Tipuri. Avantaje - Paradisuri fiscale (III)

Obiectivele companiilor offshore.

Scopurile pentru care se înfiinţează sunt diverse, începând cu reducerea profiturilor în zonele cu fiscalitate mare sau minimalizarea creditelor şi terminând cu eliminarea taxelor de moştenire sau păstrarea confidenţialităţii tranzacţiilor.

Societăţile comerciale offshore sunt utilizate pentru a reduce profitul societăţilor-mamă situate în zone cu fiscalitate mare şi pentru a transfera aceste profituri unei companii offshore.

Tipuri de companii offshore larg utilizate:

Companii offshore de investiţii; companii offshore de credit; holding offshore (utilizată pentru finanţarea activităţilor filialelor aflate în diverse jurisdicţii); societăţi de asigurare offshore; societăţi bancare offshore - constituite cu scopul acumulării de profit în zone cu fiscalitate redusă, precum şi pentru unificarea resurselor financiare şi facilitarea circulaţiei monetare în interiorul grupului; companie offshore constituită pentru a fi proprietară a unor bunuri - oferă posibilitatea eliminării taxelor de moştenire şi a taxelor pentru sporul de valoare, în felul acesta doar acţiunile companiei sunt tranzacţionate, fără plata altor taxe; companii offshore prestatoare de servicii în domenii precum: management, marketing, publicitate, expertiză şi consultanţă fiscală sau juridică - liberi profesioniştii din domeniu îşi pot reduce substanţial impozitele, prin cedarea dreptului de a fi plătiţi pentru activitatea desfăşurată în favoarea unei companii offshore; companii offshore ce se ocupă de salarizarea personalului - sunt folosite pentru reducerea impozitului pe salariile angajaţilor. Banii reprezentând salariile sunt transferaţi în conturile companiei offshore în care lucrează de fapt angajaţii şi astfel, nu se percepe niciun impozit pe venitul lor real; companii offshore create pentru a deţine o propietate intelectuală de forma patentelor, licenţelor, copyright-urilor, mărcilor de fabricaţie; înregistrări de nave pe numele unei companii offshore - astfel, profitul obţinut din exploatarea navei se acumulează într-o zonă cu fiscalitate redusă; fonduri de investiţii offshore - nu plătesc, de obicei, impozit pe profit sau taxe legale. Dividendele sunt impozitate la un nivel foarte scăzut sau sunt scutite de impozite.

Avantajele fiscale directe reprezintă ansamblul scutirilor, reducerilor totale sau parţiale de impozite şi taxe pe care altfel întreprinderea, dacă nu s-ar situa într-un paradis fiscal, le-ar plăti în mod cert.

Beneficiile suplimentare (independente de statutul fiscal favorabil) sunt suma de atuuri, independente de impozite, de care dispune întreprinderea în acţiunile pe care le desfăşoară: anonimat complet (o parte a paradisurilor fiscale nu consideră că ar trebui să fie informaţii publice datele de identificare ale acţionarilor sau directorilor); lipsa obligativităţii ţinerii evidenţei contabile (în anumite paradisuri fiscale companiile nu au obligaţia să întocmeasca registre de contabilitate, fapt ce conduce la realizarea unor economii substanţiale deoarece se ştie ce sume importante sunt cheltuite de companiile similare pentru a avea un sistem contabil bine pus la punct); contracararea efectelor inflaţiei (sumele se vehiculează în valute convertibile); mărirea pieţei potenţiale; flexibilitate şi operativitate în înmatricularea companiei (24 ore, 2-3 zile în funcţie de companie şi stat), fără ca prezenţa proprietarului să fie necesară; absenţa controalelor şi a restricţiilor valutare; firme gata constituite (ready made) pot fi achiziţionate pe loc de la companiile specializate. Societăţile multinaţionale investesc în Europa Centrală şi de Est prin intermediul companiilor offshore, iar ţările din aceste zone fiind flămânde de investiţii acceptă orice.

Prezenţa unei persoane de încredere la faţa locului (în compania offshore dintr-un anume paradis fiscal) e, deseori, absolut necesară pentru administrarea afacerii (p.31, ec. Vasile Vasilache, CEAA, ianuarie 2003).

Nota. Articolul nu epuizează subiectul şi de la data informaţiilor e probabilă existenţa unor modificări; pentru surse info v. si Părţile I, II.

Vezi si: Partea I; Partea II; Partea IV;  

Principiul de functionare al companiilor offshore - Paradisuri fiscale (II)

Principiul de funcţionare: două companii încheie o tranzacţie. Bunurile pleacă dintr-o direcţie, banii din cealaltă. Ţara unde se realizează profiturile impune însă o taxă pe diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare. Însă, dacă la mijlocul tranzacţiei se inserează o firmă offshore şi înregistrează profitul  în contul ei, beneficiul impozabil e transferat într-o ţară ce aplică taxe mici. Apoi, pe baza ordinelor primite de la client, compania offshore transferă bunurile direct către cumpărător. Din punct de vedere al legislaţiei, avantajele companiilor offshore sunt evidente. Companiile pot efectua operaţiuni valutare de capital doar cu avizul BNR (persoanele fizice sau persoanele juridice române pot participa la capitalul social al unei firme străine doar cu acest aviz). Având în vedere că majoritatea companiilor offshore se constituie fără capital social (deci nu are loc o investiţie directă), nu mai trebuie cerut avizul BNR. În plus, acţionarii nu sunt cetăţeni români, beneficiarul român fiind doar un împuternicit al acţionarilor. Clientul, în cazul acesta cetăţeanul român, e şi el în siguranţă, deoarece există garanţii că acţionarul formal (nominalizat) nu va abuza de încrederea adevăratului  proprietar. Această garanţie e de fapt o declaraţie (semnată, dar fără dată) de renunţare la funcţie, ceea ce poate echivala cu demiterea retroactivă a acţionarului nominal. Acesta din urmă îl numeşte director cu puteri depline pe partenerul român, renunţând astfel la orice putere de decizie (revista FHM, p.104, mai 2000).

O afacere offshore implică trei factori: ţara gazdă a companiei, clientul şi intermediarul.

Gazda. Compania offshore e o societate înregistrată într-o ţară cu taxe scăzute sau chiar zero - având ca acţionar persoane nerezidente în acea ţară - şi care obţine venituri din activităţi desfăşurate în afara jurisdicţiei în cauză. Prin intermediul juridic, unele ţări (în general mici) au decis să acorde facilităţi în ceea ce priveşte taxele, pentru a-şi redresa economiile. Prin aceste măsuri au atras un număr mare de investitori străini, au obţinut venituri în plus din taxele de înregistrare a firmelor, au creat locuri de muncă pentru specialiştii autohtoni, şi-au dezvoltat sistemul bancar prin creşterea depozitelor în valută şi, nu în ultimul rând, au atras mulţi turişti. Cel mai bun exemplu şi gazda preferată a companiilor offshore e Cipru. Argumentele sale au fost: un sistem bancar dezvoltat, cadru legal după model britanic, acorduri semnate cu mai multe ţări pentru evitarea dublei impuneri, specialişti reputaţi şi o taxă plătită în cazul obţinerii unui profit de către compania offshore de numai 4,25% (în loc de taxa normală de 20%). În alegerea ţării gazdă trebuie avute în vedere şi costurile de înfiinţare, cheltuielile anuale de întreţinere, declaraţiile cerute de fiecare jurisdicţie (în unele cazuri nu se cere nici măcar bilanţul contabil), respectabilitatea. Cui nu-i surâde Cipru poate alege Anglia, Liechtenstein, Delaware-SUA, Gibraltar, Bahamas sau insulele Cayman, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

Clientul. Pentru a beneficia de avantajele deţinerii unei companii offshore, de taxele scăzute sau de lipsa acestora, de lipsa controalelor valutare, de anonimat şi confidenţialitate în derularea tranzacţiilor într-un mediu politic şi bancar stabil trebuie îndeplinite doua condiţii esenţiale:

1). Compania offshore să desfăşare o activitate comercială în ţara gazdă;

2). Compania trebuie să aparţină unei persoane nerezidente. Domeniile de aplicabilitate sunt numeroase: de la comerţ, servicii, investiţii, asigurări, tranzacţii imobiliare, pană la turism, transporturi navale etc.

Intermediarul. Şi pe piaţa românescă sunt active mai multe firme ce oferă consultanţă în domeniu. Costul de înfiinţare e în jur de 3000 euro iar timpul de livrare a unei companii "de-a gata" e între 3-4 zile pană la 1-3 săptămani. Mai pot exista unele cheltuieli de consultanţă. Procedura e simplă, actele necesar rezumându-se la o copie după paşaport, o scrisoare de bonitate bancară şi un specimen de semnătură.

Dacă vrei sa scapi de o astfel de companie poţi s-o vinzi sau, pur şi simplu, s-o închizi. Companiile offshore reprezintă o afacere cu avantaje mari şi riscuri minime, un dribling senzaţional contra sistemului de impozitare exagerat din România.

Nota. Articolul nu epuizează subiectul şi de la data informaţiilor e probabilă existenţa unor modificări.

Vezi si: Partea I; Partea III; Partea IV; 

Paradisurile fiscale (I)

Offshore, în traducere liberă inseamna departe de ţărm.

Compania offshore e o societate înregistrată într-o anumită ţară, dar care nu îşi desfăşoară activităţile economice pe teritoriul respectiv, sau, altfel spus, compania îşi obţine veniturile din afara graniţelor statului în care e înregistrată.

Formula tax haven, care se traduce paradis fiscal implică un teritoriu ce oferă un ansamblu de avantaje fiscale companiilor offshore înregistrate aici. Pachetul legislativ din aceste teritorii permite o impozitare avantajoasă a companiilor offshore şi, în acest fel, compania nu încalcă legea, ci e doar scutită, parţial sau total, de plata impozitelor.

Din punct de vedere al evoluţiei istorice, anii '970-'980 s-au caracterizat printr-o accentuare a utilizării entităţilor offshore. Acest fapt s-a datorat dorinţei oamenilor de afaceri de a realiza profituri suplimentare, prin căutarea unor sisteme juridice şi fiscale mai permisive. Această cerere a dus la crearea de către administraţiile centrelor offshore a unor forme de companii uşor de construit şi administrat. În anii '980, industria offshore a înregistrat o dezvoltare explozivă. Larga majoritate a companiilor de asigurare şi a furnizorilor de servicii financiare şi-a stabilit prezenţa şi în aceste jurisdicţii offshore. Acesta e momentul din care se poate vorbi de Centre Financiare Offshore.

La sfârşitul anilor '980, ca urmare a încheierii războiului rece, capitalul vestic începe să migreze spre ţările fostului bloc comunist, unde o categorie aparte a oamenilor de afaceri caută deja metode alternative de a investi, o soluţie fiind prin companiile offshore.

În lume funcţionează cel putin 100 de paradisuri fiscale, dar date precise despre sumele de bani care ajung aici nu există. Toate raiurile fiscale au legi stricte referitoare la spălarea banilor negri şi pentru aceasta există departamente speciale care investighează orice posibilă încălcare a acestor reglementări. Băncile offshore au proceduri stricte de cunoaştere a clientului astfel încât conturile "numerotate" anonime au devenit doar o poveste. Cât timp afacerile sunt legale, secretele financiare sunt apărate cu sfinţenie şi nu se divulgă informaţii decât pentru un ordin judecătoresc. Multe dintre instituţiile offshore impun amenzi uriaşe şi chiar pedeapsa cu închisoarea pentru angajaţii care încalcă intimitatea unui posesor de cont (Adevărul, 4.04.2007).

Nota. Articolul nu epuizează subiectul şi de la data informaţiilor e probabilă existenţa unor modificări.

Vezi si: Partea II; Partea III; Partea IV;