Prezentarea, pe scurt, a unitatii de infractiune, a
pluralitatii de infractiuni, a pluralitatii de infractori.
Unitatea de
infractiune
A. Unitatea
naturala
1. Infractiunea
simpla – unitate de obiect; unitate de actiune / inactiune; unitate de obiect
pasiv; o singura forma de vinovatie.
2. Infractiunea
continua – actiunea / inactiunea ce constituie elementul material al laturii
obiective se prelungeste in chip natural, dupa consumare, pana la interventia
unei forte contrare (cunoaste un moment al consumarii si unul al epuizarii)
3. Infractiunea
deviata:
a) prin devierea
infractiunii (greseala faptuitorului in executarea actiunii) spre un alt obiect
sau alta persoana (aberratio actus);
b) prin
savarsirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect din eroarea
faptuitorului cu privire la persoana sau obiectul vizat (error in persona)
B. Unitatea
legala (prin vointa legiuitorului)
1. Infractiunea
continuata – pluralitate de acte de executare; unitate de subiect activ;
unitate de hotarare (rezolutie) infractionala si unitate de continut al
infractiunii (fiecare actiune realizeaza continutul aceleiasi infractiuni) –
savarsita de catre aceeasi persoana la intervale de timp diferite, in
realizarea aceleiasi hotarari infractionale a unor actiuni / inactiuni ce
prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni;
- cauza de
agravare a pedepsei
2. Infractiunea
complexa (legala) – cuprinde in continutul sau ca element constitutiv sau ca o
circumstanta agravanta o actiune / inactiune ce constituie prin ea insasi o
fapta prevazuta de legea penala.
a) infractiunea
complexa forma tip (propriu-zisa): talharia, ultrajul
b) infractiunea
complexa ca circumstanta agravanta (calificata)
Complexitatea
naturala – de exemplu, omorul: cuprinde in continutul infractiunii atat
tentativa la aceasta infractiune cat si loviturile
3. Infractiunea
progresiva – dupa atingerea momentului consumativ corespunzator, fara
interventia faptuitorului, infractiunea isi amplifica progresiv rezultatul, ori
se produc urmari noi corespunzator unor infractiuni mai grave (vatamarea
corporala, inclusiv cand e savarsita din culpa)
4. Infractiunea
de obicei (de obisnuinta) – continutul infractiunii se realizeaza prin
repetarea faptei de un numar de ori din care sa rezulte obisnuinta,
indeletnicirea faptuitorului (cersetoria, vagabondajul)
PLURALITATEA DE
INFRACTIUNI
1. Concursul de
infractiuni – consta in savarsirea a doua sau mai multe infractiuni de catre
aceeasi persoana mai inainte de a fi condamnata definitiv pentru una dintre
ele.
Conditii:
doua sau mai multe infractiuni; unitate de subiect activ; savarsirea
infractiunii mai inainte de condamnarea definitiva a infractorului pentru una
dintre ele; infractiunile savarsite, sau cel putin doua dintre ele, sa poata fi
supuse judecatii;
- concursul de
infractiuni ia nastere prin savarsirea de infractiuni si se stabileste cu
ocazia judecatii.
Forme:
a) concurs real
(material) – savarsirea a mai multor infractiuni ca urmare a mai multor actiuni
/ inactiuni
a.1. concurs real simplu – legatura intre
infractiuni e faptuitorul (infractiunile sunt savarsite de aceeasi persoana);
a.2. concurs real calificat (caracterizat
sau cu conexitate) – exista mai multe legaturi intre infractiuni (conexitate
topografica, cronologica, consencventionala – infractiune savarsita pentru a
ascunde savarsirea altei infractiuni – etiologica – infractiunea e savarsita
pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni)
b) concurs ideal
(formal) – concursul printr-o singura actiune / inactiune ce intruneste
elementele mai multor infractiuni
2. Recidiva –
consta in savarsirea din nou a unei infractiuni de catre o persoana care
anterior a mai fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune.
a) Recidiva
postcondamnatorie:
a.1. recidiva mare postcondamnatorie;
a.2. recidiva mica postexecutorie.
3. Pluralitatea
intermediara de infractiuni (seamana cu recidiva postcondamnatorie) – situatia
in care o persoana, dupa ce a fost condamnata definitiv pentru o infractiune,
savarseste o noua infractiune, inainte de inceperea executarii pedepsei, in
timpul executarii pedepsei sau in stare de evadare si nu sunt indeplinite
conditiile prevazute pentru recidiva postcondamnatorie ori cu privire la forma
de vinovatie a infractiunilor comise ori cu privire la gravitatea acestora.
Conditii:
a) condamnarea
definitiva e la pedeapsa inchisorii de 6 luni sau mai mica ori amenda;
b) condamnarea
definitiva e pronuntata pentru o infractiune savarsita din culpa;
c) pedeapsa
prevazuta de lege pentru noua infractiune savarsita e amenda sau inchisoarea
mai mica de un an;
d) noua
infractiune e savarsita din culpa
Neindeplinirea
conditiilor prevazute pentru recidiva postcondamnatorie, atat cu privire la
primul termen cat si cu privire la al doilea termen, conduce la realizarea unei
pluralitati intermediare.
Condamnarea
definitiva pentru infractiunea anterioara si noua infractiune comisa au fost
denumite termeni ai recidivei.
Primul termen al recidivei consta
intotdeauna intr-o condamnare definitiva la o pedeapsa privativa de libertate
iar cel de-al doilea termen consta
in savarsirea din nou a unei infractiuni.
Condamnari care
nu atrag starea de recidiva:
- infractiunile
savarsite in timpul minoritatii;
- infractiunile
savarsite din culpa;
- infractiunile
amnistiate;
- faptele care
nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala.
De asemenea, nu
se tine seama de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea, sau in
privinta carora s-a implinit termenul de reabilitare.
PLURALITATEA
DE INFRACTORI
Prin pluralitate
de infractori e desemnata situatia in care mai multe persoane coopereaza in
vederea comiterii unei infractiuni (cel putin unul dintre participanti trebuie
sa fi savarsit fapta cu vinovatie – fie in calitate de autor, instigator sau
complice)
A. Pluralitatea
naturala (sau necesara) – cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei e
ceruta de insasi natura acesteia (exemplu: bigamia, incestul – la care sunt
necesare doua persoane; infractiunile se mai numesc bilaterale – alt exemplu:
subminarea puterii de stat, incaiererea – infractiuni ce presupun participarea
mai multor persoane.
B. Pluralitatea
constituita – mai multe persoane se grupeaza pentru savarsirea de infractiuni;
e incriminata ca infractiune de sine statatoare (exemple: complotul, asocierea
pentru savarsirea de infractiuni)
C. Pluralitatea
ocazionala (participatia penala) – numarul de persoane care participa la
savarsirea faptei e mai mare decat ar fi necesar potrivit naturii faptei;
fiecare participant e considerat ca a contribuit cu o parte la savarsirea
infractiunii si va raspunde penal in functie de contributia adusa la savarsirea
infractiunii
1. Atitudinea
psihica a participantilor:
a) participatie
proprie (propriu-zisa sau perfecta) – toti participantii actioneaza cu aceeasi
forma de vinovatie: intentie sau culpa; autorul actioneaza intotdeauna cu
intentie;
b) participatia
improprie (sau imperfecta) – participantii nu actioneaza cu aceeasi forma de
vinovatie – unii din intentie, altii din culpa; unii din intentie si altii fara
vinovatie; autorul actioneaza din culpa sau fara vinovatie.
Aceste doua
forme de participatie sunt consacrate in codul penal.
2. Contributia
participantilor:
a) autor
(presupune cooperarea si a altor persoane) / coautori (nu presupune cooperarea
si a altor persoane) – executarea directa si nemijlocita a faptei;
b) instigator –
activitatea de determinare la comiterea unei fapte;
c) complice –
activitatea de inlesnire, de ajutare la savarsirea faptei.
(reglementarea e
amanuntita in legislatia penala)
3. Importanta
contributiei participantilor:
a) participatie
principala – prin contributia participantilor se realizeaza continutul
infractiunii;
- e specifica
autorilor si coautorilor;
b) participatia
secundara – contributiile participantilor nu se inscriu in realizarea actiunii
sau incatiunii ce reprezinta fapta incriminata;
- caracteristica
instigatorilor si complicilor
Formele
principale de participatie sunt considerate: coautoratul fata de instigare si
complicitate; instigarea fata de complicitate.
Infractiunile
savarsite din culpa sunt susceptibile numai de participatie improprie.
Autorul infractiunii e persoana care
savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pentru care a luat
singura hotararea infractionala si nu a fost sprijinita la executarea
infractiunii de nici o persoana. Se mai numeste “autor material” pentru ca
executa actiunea tipica ce constituie elementul material al infractiunii.
Sub raport
subiectiv, autorul actioneaza intotdeauna cu intentie – in cazul participatiei
proprii; in cazul participatiei improprii actioneaza din culpa sau fara
vinovatie.
Autoratul e forma de participatie
penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta prevazuta de
legea penala; presupune cooperarea si a altor persoane, la comiterea
infractiunii, in calitate de instigatori, de complici. Fara aceasta forma de
participatie (autorat) nu exista nici instigatori, nici complici.
Complice – participant la savarsirea
infractiunii; e persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod
la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala sau care promite, inainte
sau in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta,
sau ca va favoriza pe faptuitor chiar daca, dupa savarsirea faptei, promisiunea
nu este indeplinita. Complice poate fi orice care indeplineste conditiile
generale pentru a fi subiect activ al infractiunii si se sanctioneaza cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, insa la stabilirea pedepsei se tine
seama de contributia sa la savarsirea faptei.
Complicitate – forma a particiatiei
penale ce consta in fapta unei persoane care, cu intentie, inlesneste sau ajuta
in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
In raport de
natura sprijinului acordat de complice complicitatea poate fi:
- materiala –
consta in sprijinul material acordat la savarsirea infractiunii prin procurarea
mijloacelor necesare comiterii faptei, acordarea de sume de bani, inlaturarea
unor obstacole materiale etc;
- morala –
consta in acte de sprijinire pe linia laturii psihice, prin inatarirea
hotararii infractorului de a savarsi infractiunea etc;
In raport cu
timpul in care e dat, poate fi:
- anterioara –
consta in acte de sprijin acordate autorului inainte de savarsirea faptei, care
inlesnesc executarea ei;
- concomitenta –
actele de contributie sunt concomitente cu savarsirea infractiunii.
Se mai face
distinctie intre complicitatea nemijlocita, complicitate mijlocita (sprijin
acordat prin intermediul altui participant si poate fi complicitate la
instigare, complicitate la complicitate etc), complicitate prin actiune,
complicitate prin inactiune s.a.
Instigare – actiunea prin care o
persoana determina, cu intentie, o alta persoana sa savarseasca o infractiune;
este o forma a participatiei penale.
Poate fi:
- simpla – cand
s-au folosit fata de instigat mijloace imateriale de convingere (rugaminti,
indemnuri etc.);
- calificata –
cand mijloacele folosite sunt de corupere (promisiuni de daruri sau alte
foloase, ca exemple);
- directa – cand
se indica instigatului ce anume infractiune sa savarseasca;
- indirecta –
cand nu se indica in mod direct si explicit ideea savarsirii faptei, ci
indirect, provocand la instigat o stare de spirit care face sa nasca in mintea
sa hotararea de a savarsi infractiunea.
Se mai face
distinctie intre instigarea individualizata, instigarea publica.
Bibliografie
Drept penal
roman, Constantin Mitrache, Ed, Sansa SRL, 1997;
Dictionar
explicativ si practic de drept penal si procesual penal, colectiv, Ed National,
1997
Nota:
Continutul acestui material nu epuizeaza toate aspectele cu
privire la acest subiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.