Se afișează postările cu eticheta Drepturi si libertati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Drepturi si libertati. Afișați toate postările

12 mar. 2015

Asociatiile de proprietari si datele personale

Legea 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare, defineste la art.3 lit. a) datele cu caracter personal ca fiind acele informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Mai pe larg, aceste date cu caracter personal sunt: nume si prenume, adresa, cod numeric personal, serie si numar act de identitate, numar de telefon, infatisarea (in cazul montarii camerelor de supravegere viseo), fotografia, vocea, eventuale dizabilitati, apartententa la un grup religios (religia, pe scurt) si altele de acest gen.

Conform art. 1 din Decizia Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) 90/2006, notificarea prelucrarii datelor cu caracter personal nu este necesara in urmatoarele cazuri: [...]  c) cand prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la proprietarii sau chiriasii unui imobil folosit in comun este efectuata de catre asociatiile de proprietari sau de locatari, in exercitarea drepturilor si obligatiilor stabilite prin lege, in scopul administrarii acelui imobil.

Asociatiile de proprietari, deci, NU trebuie sa se inregistreze (sa notifice) la ANSPDCP ca operatori de date pentru a tine evidenta locatarilor (proprietari, chiriasi, alte persoane care locuiesc in imobil), in cartea de imobil sau altfel, dar sunt tinute sa respecte cu strictete prevederile legii 677/2001 modificata si completata. Exceptiile de la obligatia de a notifica NU exonereaza operatorul de indeplinirea celorlalte obligatii care-i revin potrivit dispozitiilor legale aplicabile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal (informarea persoanelor vizate, confidentialitatea si securitatea prelucrarilor) – ANSPDCP.

Prin lege, fiecare proprietar, la achizitionarea unui imobil intr-un bloc de locuinte este obligat ca in termen de 15 zile sa depuna la asociatia de locatari (sau la acel locatar ales de ceilalti – unde nu exista asociatii constituite) documentul care sa ateste proprietatea: contracul de vanzare-cumparare, certificat de mostenitor etc.

Art. 39 din O.U.G. nr.97 din 14 iulie 2005 republicata in anul 2011. 

(1) Persoanele care isi schimba domiciliul sau isi stabilesc resedinta sunt obligate sa ceara inscrierea in cartea de imobil la noua locuinta in termen de 15 zile de la mutare

(2) Persoanele care locuiesc in imobil sunt obligate sa prezinte actul de identitate responsabilului cartii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cartii de imobil. 

N.B.: in virtutea dreptului la protejarea anumitor date locatarul are dreptul sa acopere in contract chestiuni care nu intereseaza asociatia: numele persoanei de la care a cumparat, CNP, pretul si ce mai considera, exceptand, evident, numele sau, seria actului de identitate, autentificarea etc.

Art. 38 din O.U.G. 97/2005 republicata

(1) Organizarea activitatii de tinere a evidentei locatarilor prin cartea de imobil revine Ministerului Administratiei si Internelor, prin unitatile de politie.

N.B. Totusi, aceste carti de imobil nu mai sunt completate de politisti (ca in era postdecembrista), ci de administratorul imobilului sau de un locatar, de la sectiile de politie fiind doar achizitionate aceste registre. Cartea de imobil le e utila politistilor, nu administratorilor (intr-un apartament, in cartea de imobil pot fi trecute 4 persoane: doi adulti si doi copii, dar cota la intretinere se calculeaza numai pentru parinti, copiii locuind in principal la bunici – de exemplu).

(2) Cartea de imobil se intocmeste si se actualizeaza de catre persoana anume desemnata, cu acordul acesteia, de catre proprietarul imobilului sau de asociatia de proprietari; in cazul asociatiei de proprietari, responsabilul cartii de imobil este, de regula, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociatiei.

N.B. Exista situatii – si nu rare, din pacate, in care asociatiile mari au numit cate un „sef de scara” ce a fost, automat, numit si membru in comitetul executiv al asociatiei, dar nu toti locatarii au fost / sunt de acord ca respectiva persoana sa aiba acces la datele lor personale neavand incredere corectitudinea respectivei persoane.
(3) Pastrarea, actualizarea si utilizarea datelor din cartea de imobil de catre persoana desemnata in acest sens, conform alin. (2), se fac cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Responsabilul cartii de imobil are obligatia sa inscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliaza sau au resedinta in imobilul respectiv si sa o prezinte, la cerere, politistilor sau lucratorilor serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor. 
Foarte multi dintre cei care detin pentru completare cartile de imobil cer persoanelor copii dupa actul de identitate – ceea ce consider ca este ilegal. Pentru completarea cartii de imobil persoana trebuie sa prezinte actul in original si respectivul noteaza datele in carte, fara a detine copii dupa acele acte – codul numeric personal (CNP) nu e indicat sa fie notat chiar oriunde langa numar si serie act de identitate, iar cand mai e si adresa exacta poate fi si mai rau in cazul in care datele ajung pe mana cui „nu trebuie”. Personal, n-am vreo garantie ca un locatar X nu vinde datele personale catre furnizorii de publicitate si altii asemenea. Cand cartea de imobil e la administrator e mai usor sa aflu un eventual vinovat in caz ca datele mele sunt divulgate catre terti – fiind datele mele si la unii si la altii si-ar putea plasa vina. In acest sens, OUG 97/2005 precizeaza in art. 6: al. 1) Codul numeric personal, denumit in continuare C.N.P., reprezinta un numar semnificativ ce individualizeaza o persoana fizica si constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucreaza date cu caracter personal privind persoana fizica. 
Altfel spus, in cazul cartii de imobil nu trebuie notat CNP de oricine (fie administrator fie alt operator al cartii de imobil) – parera mea, avand in vedere dispozitiile legii si unele decizii ale ANSPDCP. In unele carti de imobil (cele postdecembriste) exista rubrici pentru... ocupatie si loc de munca! Nimeni nu poate fi obligat sa declare unde lucreaza.
(5) Cartea de imobil se intocmeste intr-un singur exemplar, care se pastreaza la responsabilul cartii de imobil.
Practic, cartea de imobil e utila cu adevarat numai politistilor, pe administratori nu-i intereseaza pentru ca ei au alta evidenta a persoanelor.

NOTA: (citez) Întocmirea şi actualizarea cărţilor de imobil nu mai cade în sarcina poliţiei. Acestea sunt făcute de responsabilii cărţilor de imobil, poliţia având numai obligativitatea de a verifica şi a contrasemna consemnările făcute în aceste cărţi de imobil. Înainte, într-adevăr, pe baza actului de identitate, persoanele care aveau domiciliul sau reşedinţa într-un imobil cu mai multe locuinţe erau trecute de un lucrător de poliţie în acest document. Acum, completarea cărţii de imobil revine asociaţiilor de proprietari, ele pot să ţină astfel evidenţa proprietarilor. Sau nu. Adică, rămâne la latitudinea acestora“, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Sunt multe asociatii care nu au aceasta carte de imobil pentru ca evidenta persoanelor e clara, din alte registre.
Vezi aici, un articol din anul 2013:
http://www.gds.ro/Local/2013-11-14/Cartea+de+imobil%2C+obiect++de+muzeu/
Pe scurt: legislatia este astfel formulata incat nimeni sa nu stie exact cum se aplica dispozitiile – fapt care conduce, adesea, la neintelegeri intre oameni. Dar ce-ar fi asociatia de proprietari fara scandaluri?!

Confidentialitatea datelor in asociatiile de proprietari. Aici, asociatiile de locatari, prin reprezentanti, stau foarte rau si locatarii nu par sa se sesizeze. In momentul in care afisez numele (in unele cazuri nume si prenume) in dreptul interfonului (cica sa stie lumea unde ma gaseste) se incalca aceasta confidentialitate – ar trebui sa fie numarul apartamentului si codul de sunat in casa. Am dreptul sa cer ca numele meu sa nu fie notat pe lista respectiva si ei au obligatia sa-mi respecte cererea pentru ca aceasta practica intra la „divulgarea datelor catre terti” – oricare neavenit care trece pe acolo poate afla unde locuiesc; celor pe care-i vreau la usa mea le spun eu numarul de apartament. Prin terţ, in dispozitiile legii 677/2001, art. 3 lit. g) se intelege orice persoana fizica sau juridica, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritatile publice, institutiile si structurile teritoriale ale acestora, alta decat persoana vizata, operatorul ori persoana imputernicita sau persoanele care, sub autoritatea directa a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt autorizate sa prelucreze date; [...]

Despre celebrele liste unde sunt afisate, in principal, sumele pe care le au de plata locatarii ce sa mai zic!? Oricare neavenit care intra in holul blocului afla cine-unde locuieste, cate persoane sunt in apartament, daca e o singura persoana stie daca e femeie sau barbat – divulgarea numelui este contraventie, conform legii, pentru ca asociatia de proprietari, desi scutita de la a notifica ANSPDCP, nu respecta confidentialitatea la care e tinuta, totusi, prin aceasta lege. La avizier e suficient daca se trece numarul apartamentului si cotele de plata – numele si numarul de persoane sunt evidentiate in documentele aflate la asociatie (acolo, in dosare, poate exista lista completata cu ce date e nevoie pentru evidenta asociatiei). Dar, cei mai multi cetateni au ramas cu defectul de a sti ei cine-unde sta, cate persoane sunt, cat consuma s.a.m.d., desi nu e treaba lor, iar daca suspecteaza vreo frauda au dreptul sa ceara acte contabile (in copie) de la asociatie – cum bine stim, insa, cei mai multi nu vor sa verifice pe faţă anumite lucruri pentru ca nu vor sa se stie ca sunt interesati foarte si nu au incredere in cei pe care i-au ales sa administreze imobilul. A scrie numele si numarul persoanelor este si un gest riscant in lumea in care traim – am mai multe exemple in acest sens, dar nu e locul sa le amintesc aici.
Pe scurt: am dreptul sa cer (si ei au obligatia sa-mi respecte cererea) ca numele meu sa nu mai fie dezvaluit oricui are acces in imobil, pentru ca in aceste cazuri nu sunt obligat sa-mi dau consimtamantul pentru ca nu incurca pe nimeni ca numele meu si numarul de persoane nu apar intr-o lista destinata informarii personale a fiecarui locatar.

Securitatea prelucrarilor. Securitatea prelucrarilor e inexistenta (si) din moment ce datele amintite mai sus sunt dezvaluite oricarui neavenit. Unele asociatii au site public cu datele de identificare ale locatarilor. (!!!) M-as mira ca toti acei locatari sa fi fost de acord cu asa ceva, mai ales ca unii nici nu au acces la un computer.
Ceea ce e foarte greu pentru unii sa inteleaga este si faptul ca numai dezvaluirea unui numar de telefon care ti-a fost adus la cunostinta de titular in calitatea ta de administrator (etc.) constituie o incalcare a dispozitiilor legale. Daca cer de la administrator – si acesta imi dezvaluie - numarul de telefon al unui proprietar, pe motiv ca s-a spart o teava si trebuie sa vorbesc cu el, constituie contraventie ce face administratorul (daca e necesar trebuie sa sune el, pentru ca lui i-a fost incredintat numarul, nu mie).

Sisteme de supraveghere video – aceste sisteme colecteaza imagini (imaginea persoanei este considerata in categoria datelor cu caracter personal – v.mai sus).
In primul rand sistemul de supraveghere trebuie sa aiba toate aprobarile IGPR cerute de lege, si firma care instaleaza sistemul sa aiba toate autorizatiile, sa existe un proiect si plan de securitate depus la IGPR (Inspectoratul General al Politiei Romane)
Pentru instalarea acestor sisteme e necesar acordul proprietarilor (al tuturor proprietarilor) si se impune declararea prelucrarii datelor in acest scop (monitorizarea/securitatea persoanelor, spatiilor si/sau bunurilor publice/private) prin completarea unui formular de notificare distinct de cel necesar pentru celelalte date personale, in forma notificare generala conform dispozitiilor L. 677/2001, modificata si completata, si deciziilor emise in aplicarea sa. Operatorul de date trebuie sa notifice la ANSPDCP prelucrarile de date efectuate in scopul protectiei bunurilor si persoanelor prin monitorizarea accesului, pentru ca (citez): imaginile şi sunetele care se raportează la persoane fizice identificate sau identificabile sunt considerate date cu caracter personal:
a) chiar dacă imaginile sunt utilizate în cadrul unui circuit închis; chiar dacă nu sunt asociate cu datele de identitate ale persoanei;
b) chiar dacă nu se raportează la persoane a căror figură a fost filmată, deşi conţin alte informaţii (spre ex. numărul de înmatriculare al vehiculului sau numărul PIN – numărul de identificare personală – obţinut la supravegherea instalaţiilor automate de retragere a banilor – ATM);
c) independent de suportul utilizat pentru prelucrare (de ex. sisteme video fixe sau mobile, precum video-receptoare portabile; imagini color sau alb-negru), de tehnica utilizată (dispozitive prin cablu, dispozitive cu fibră optică), de tipul de aparate (fixe, rotative, mobile), de modalităţile de obţinere (continuă sau discontinuă, de exemplu în cazul imaginilor obţinute la depăşirea limitelor de viteză; situaţia este diferită în cazul înregistrării de imagini efectuate ocazional şi izolat), precum şi de dezvăluire (conexiunea cu un „centru”, transmiterea de imagini către terminale la distanţă etc.). Identificarea unei persoane vizate poate fi, în limitele impuse de Directiva 95/46/CE, rezultatul unei combinări de date cu informaţiile deţinute de terţi sau cu utilizarea unor tehnici particulare sau dispozitive speciale.
sursa: http://www.dataprotection.ro/servlet/ViewDocument?id=870

Cred ca avem nevoie de administratori si presedinti de asociatie care inteleg importanta protectiei datelor care au caracter personal. Cei mai multi insa, veniti dintr-o epoca in care activistii de partid au facut din ei oi care sa behaie tot ce stiu despre vecin, sunt mai greu de convins ca azi, cand furtul de identitate se poate savarsi relativ usor (si sunt destui profesionisti care abia asteapta sa puna mana pe datele personale ale unui om cinstit – se vand foarte scump astfel de date catre infractori), cand numarul furturilor din locuinta au crescut foarte mult etc. e necesara o minima protectie – impotriva hotului nu te poti apara cu adevarat dar ii poti face meseria mai grea.

Nota: textul nu epuizeaza tema; in functie de data la care cititi e posibil sa fi intervenit unele modificari legislative (intervin, uneori, de la o saptamana la alta), deci va rog sa verificati exactitatea dispozitiilor legale pe care le-am amintit.
(valabil la data de 12.03.2015)

8 ian. 2013

Protectia drepturilor omului in cazul traficului de persoane


Dreptul la libertate, dreptul la demnitate si la integritatea fizica, psihica si morala a persoanei sunt drepturile incalcate in cazul acestei infractiuni.

Acest gen de trafic pune persoana intr-o situatie de sclavie, practic. Perpetuandu-se atat de mult, chiar si UE, in tratatul privind crima organizata a specificat clar aceasta infractiune si fortele de ordine din Europa pot - si trebuie - sa actioneze in colaborare pentru a stopa - sau macar diminua - acest trafic.

In 2005 Consiliul Europei aproba Conventia privind legea cu privire la traficul de persoane, act in care apar mai in detaliu masurile care trebuie luate pentru combaterea infractiunii si despre pedepsirea tuturor celor care savarsesc acest gen de infractiune, in oricare forma.

Traficul de persoane este o infractiune complexa, care depaseste granitele statelor. Pentru a putea fi diminuat numarul cazurilor statele ar trebui sa colaboraze si sa ia masuri uniforme in ceea ce priveste pedepsirea infractorilor dar si pentru reabilitarea victimelor.

Pe de alta parte, fiecare cetatean ar trebui sa reclame atunci cand crede ca in apropierea lui se intampla ceva care pare a se inscrie in “tiparele” infractiunii de trafic de persoane. Doar ca - si e real - martorii potentiali risca sa se puna in pericol, mai ales in RO, unde organele de cercetare penala, de ancheta, nu prea par a intelege ca martorii trebuie protejati prin orice mijloc legal… Organele de cercetare ar trebui sa inceapa a pricee ca martorii sunt, adesea, esentiali in descoperirea unor anumite infractiuni.


Despre Declaratia Universala a Drepturilor Omului


Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fatza de altii in spiritul fraternitatii”. (Declaratia Universală a Drepturilor Omului din 10.XII.1948)

Drepturile omului, sub aspect international, sunt drepturile subiective individuale, esentiale pentru existenta, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si libera dezvoltare a fiintei umane, consacrate si garantate prin normele dreptului international public.
Din punct de vedere terminologic, actele juridice internationale utilizeaza, pentru desemnarea acestor drepturi subiective esentiale, mai multe expresii, dar oricum ar fi numite sunt drepturi ale fiintei umane, adica drepturi individuale si nu se confunda – chiar daca exista unele legaturi – cu drepturile popoarelor si drepturile minoritatilor, care sunt drepturi colective.

Traditional, drepturile omului sunt clasificate in doua categorii: drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale.

Principalele drepturi, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului


1. Dreptul la viata;

2. Dreptul la educatie - adica de a urma toate formele de invatamant dorite;

3. Libertatea de exprimare - dreptul de a afirma, de a scrie, in mod responsabil, ceea ce ganditi; dreptul de a comunica si de a primi informatii; libertatea presei se inscrie in aceasta categorie;

4. Libertatea de asociere si de intrunire - dreptul de a constitui asociatii, de a adera la asociatii, dreptul de a participa la intruniri; aderarea la sindicat se inscrie in aceasta categorie;

5. Libertatea de gandire, de constiinta si de religie;

6. Dreptul la alegeri libere - in aceasta categorie intra si dreptul de a fi ales (in conditiile legii);

7. Dreptul la casatorie;

Antidiscriminare


Care este cauza incalcarilor drepturilor omului? a fost intrebarea adresata unui avocat cu experienta in drepturile omului. Aviditatea – a raspuns – aviditatea dupa putere politica si economica. Si intrucat aviditatea izvoraste din mintea omului, incalcarile drepturilor omului reflecta, de fapt, starea mintii. O alta cauza este nationalismul. Filosofia “mai intai pentru patria mea” alimenteaza incalcarile drepturilor omului.
Pentru ca drepturile omului sa devina o realitate la nivel mondial mai intai de toate trebuie sa aiba loc cel  putin doua schimbari: o schimbare in modul de a gandi si o schimbare a guvernelor actuale.
Zic, totusi, ca schimbarea modului de a gandi e importanta – mentalitatea unora face sa ajunga la putere o anumita categorie de oameni; lipsa educatiei este un alt factor care conduce la incalcarea drepturilor omului la nivelul societatii, al vietii cotidiene, in special prin discriminare.

**

19 dec. 2012

Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor


Preambul: 
- Considerand ca Viata este unica, toate fiintele avand origine comuna, diferentiindu-se in decursul evolutiei speciilor, 
- Considerand ca orice fiinta vie are drepturi naturale, orice animal dotat cu sistem nervos are drepturile sale specifice, 
- Considerand ca dispreturirea sau simpla nerecunoastere a acestor drepturi naturale provoaca grave prejudicii Naturii si conduc omul la crime impotriva animalelor, 
- Considerand ca o coexistenta a speciilor in lume implica recunoasterea de catre specia umana a drepturilui la existenta a celorlalte specii, 
- Considerand ca respectul omului fata de animale este inseparabil de respectul reciproc al oamenilor, 
Se proclama urmatoarele: 
Articolul 1 
Toate animalele au in mod egal dreptul la existenta in cadrul echilibrului ecologic. Aceasta egalitate nu exclude diversitatea speciilor si indivizilor. 
Articolul 2 
Orice forma de viata animala are dreptul la respect. 
Articolul 3 
1. Nici un animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime. 
2. Daca este necesara sacrificarea unui animal ea trebuie sa fie instantanee si nedureroasa. 
3. Animalul mort trebuie tratat cu decenta. 

18 dec. 2012

Gânduri despre drepturile și libertățile omului


Un monstru umblă liber - el se numeşte ură; cutreieră pământul luând diferite forme. Ura poate fi descrisa ca o epidemie mondiala. Aproape zilnic vedem la televizor şi citim în ziare ce se întâmplă când animozităţile rasiale, etnice, religioase merg mână în mână cu nelegiuirea. Vedem acte de-a dreptul inumane înfăptuite pentru simplul motiv că alţi oameni sunt diferiţi. Ura s-a făcut simţită încă de la începuturile omeirii; are multiple rădăcini, unele dintre acestea fiind gelozia, invidia, ignoranţa, teama, intoleranţa. Dacă la nivel individual intoleranţa e o trăsătură respingătoare, când cuprinde o întreagă naţiune sau rasă ea poate fi ucigătoare. Concepţia că naţionalitatea, culoarea pielii, limba vorbită, religia sau sexul cuiva conferă superioritate în faţa celorlalţi poate da naştere la intoleranţă şi la xenofobie, iar când autorităţile publice ale unui stat sunt implicate într-o asemenea discriminare drepturile şi libertăţile omului - proclamate prin lege - sunt grav atinse. Dacă unui cetăţean obişnuit i se mai tolerează unele excese, unui reprezentant al autorităţii publice nu e permis să i se tolereze. [...]

13 iun. 2012

Apararea drepturilor nepatrimoniale: dreptul la libera exprimare, dreptul la viata privata, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la replica si rectificare


Apararea drepturilor nepatrimoniale (*)

- cu referire in special la libera exprimare, dreptul la viata privata, dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la replica si rectificare.
Materialul se refera in special la apararea drepturilor nepatrimoniale reglementate prin Capitolul II - Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente - din Titlul II - Persoana fizica - Cartea I - Despre persoane, art. 70 – 81, codul civil 2011

Codul civil 2011, Art. 252  - Ocrotirea personalităţii umane
Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

3 iun. 2012

Legi prin care se urmareste ingradirea libertatii de exprimare: ACTA, SOPA, PIPA


Avand in vedere ca sunt romani - si nu putini - care spun: mare lucru sa incalcam cateva drepturi fundamentale daca e in ”interesul general”, indraznesc sa scriu ca in mintea celor amintiti o asemenea dispozitie legala este perfecta pentru ordinea... financiara.

Pentru a fi bine vazuti - ca politicieni, si nu numai - pe te miri unde - unii romani (cu putere de decizie politica, in special) ar fi capabili sa semneze si in alb - asta ca sa nu scriu ca o fac din interese pur... personale... Sau din prostie?!

Se va aplica sau ba aceasta lege? Aceasta este intrebarea. Raspunsul probabil nu-mi place - dar cui ii pasa ce-mi place mie atunci cand interesele economice (ale unei minoritati) si / sau opinia majoritatii cantaresc mai mult decat valoarea drepturilor castigate de ianintasi chiar si cu pretul vietii?

Ce sunt ACTA, SOPA, PIPA?