1 iul. 2013

Argumentele in logica juridica

Un argument (din latină argumentum ”mijloc de dovadă“) este o afirmație sau o serie de afirmații (premise), care este utilizată pentru a motiva o altă afirmație, de exemplu o concluzie (sau o teză). Afirmarea agrumentelor pentru a apăra o teză se numește argumentare.
Derivarea corectă din punct de vedere logic a unei afirmații din alte afirmații sau argumente (adevărate) se numește dovadă.

Dupa sursa lor, argumentele pot fi probatorii și legale.
Argumentele probatorii sunt informațiile pe care subiectul  le poate extrage din mijloacele de probă prevăzute de lege. Mijloacele de probă poartă prin conținutul lor informții care pot fi complete incomplete (importante sau mai puțin impotante) despre faptele juridice în sens larg.
Întemeierea introductivă a argumentelor probatorii are loc prin următoarele metode
- concordanța informațiilor;
- diferența între informații;
- concordanta si diferența dintre informații.


Argumentele legale sunt mijloacele prin care se caută, se apreciază și se selectează normele juridice corespunzătoare rezolvării cauzei. Acestea se corelează cu argumentele probatorii.
Exemple:
Ab absurdum (ab absurdo sensu). Aceasta constituie ceea ce în logică se numește demonstrația indirecta apagogică și constă în stabilirea adevărului tezeide demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice.
Procedeul ab absurdum implică două operații:
- presupunerea că eza, respectiv soluția contrară ar fi adevărată;
- dovedirea falsitățiiacestei teze (soluții) contrare, cu ajutorul inferenței bazată pe anumite fundamente.
Doctrina folosește acest procedeu ca argument în problemele controversate, pentru combaterea altor argumente ce se invocă în sprijinulopiniei contrare.
Altfel spus: Ad (per) absurdum (demonstratio sau reductio) - la (prin) absurd - raţionament, argumentare prin reducere la absurd (sau la imposibil), care dovedeşte adevărul unei propoziţii prin falsitatea evidentă a unei consecinţe rezultînd din propoziţia contradictorie. Reducerea la absurd e, la rîndul ei, un raţionament ce duce la respingerea unei aserţiuni arătînd că ea ar duce la o consecinţă cunoscută ca falsă sau contrarie însăşi ipotezei de la care se porneşte.

A contrario (sensu) e un raționament bazat pe legea logică a terțului exclus (tertium non datur), în sensul ca în cazul moțiunilor contradictorii, care se neagă una pe cealaltă, numai una dintre ele este adevărată,iar cealaltă este falsă, o a treia posibilitate neputănd exista.
Valoarea argumentului per a contrario este relativă, folosirea lui trebuind să fie circumspectă, întrucât nu întotdeauna tăcerea legii poate fi luată ca echivalentă cu o soluție contrară celei prevăzută de lege expres.
Altfel spus A contrario (argumentum) - mod de argumentare analogică prin conchidere de la contrariu la contrariu: dacă lui A îi corespunde A, lui non-A e probabil să îi convină non-B.

A fortiori ratione e un procedeu care înseamna extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de ea, pentru că motivele avute în vedere la stabilirea acestei norme se regăsesc cu și mai multă tărie în cazul dat. Altfel spus, dacă un caz anume nu are soluție nemijlocită în norme, dar aprecierea lui îl relevă ca făcând parte dintr-o clasă de cazuri pentru care există soluție, se deduce că are rezolvare legală în spiritul legii.
Acus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu în sensul înlăturării ei.

A majori ad minus, care se traduce cine poate mai mult paote și mai puțin. Procedeul constituie o inferență silogistică și e valabil ca raționament în cadrul interpretării normelor juridice și e un procedeu care se aplică prin utilizarea raționamentului a fortiori ratine.

Altele:
Argumentum ad generali sensu – se referă la generalitatea legii.
Argumentum pro subjecta materiae – care se sprijină pe limitarea termenilor legii.
Argumentum ab inutilitate – legea se aplică astfel încât sa nu prejudicieze persoanele pe care vrea să le protejeze.
Argumentum ab rubrica – încadrarea în rubrica rămasă incompletă.
Argumentula simili ad simile – analogia legis și analogia juris.
Argumentul dilematic – se examineaă două ipoteze posibile pentru a conchide că oricare ar fi cea aleasă se ajunge la o opinie discutabilă, sau ipotezele conduc la același rezultat sau conduc la două rezultate diferite, insă incompatibile cu principiul la care se subordonează.
Argumentum ad judicium - mod de argumentare constînd în folosirea dovezilor scoase din unul dintre fundamentele cunoaşterii sau probabilităţii (Locke).

Mai sunt si argumentele irelevante sau sofistice, care trebuie să fie respinse pentru a se asigura obiectivitatea disputei.
Exemple
Argumentum ad hominem (argument la persoană). Reprezintă o încercare de argumentare prin referire la calitățile persoanei, la caracterul sau la faptele sale anterioare. Argumentul ad hominem e folosit și pentru discreditarea martorilor părții adverse atunci cănd se susține că ei nu spun adevărul din cauză că sunt inculți, au avut antecedente penale sau sunt imorali în viața personală.

Argumentum ad auctoritate (argumentul autorității). Se face apel la competența sau poziția oficială a unei persoane, la modul cutare are dreptate deoarece e specialist în materie.
Mod de argumentare prin care se invocă în favoarea unei afirmaţii faptul că e afirmaţia unei persoane cu autoritate şi prestigiu în opinia comună şi implicit în cea a oponentului.

Argumentum ad verecudiam - argumentul prin apelul la modestie. E inrudit cu argumentul autorității. Se încearcă impunerea ideii că nu putem contrazice o autoritate în materie sau o idee acceptată un timp îndelungat și trebuie să fim modești în raport cu aceasta.

Argumentum ad popolum – argumentul prin apelul la opinia poporului. E un apel demagocic la pasiunile, prejudecățile sau sentimentele poporului. Se consideră că o idee este adevărată pentru că majoritatea oamenilor o acceptă. În acest caz adevărul e determinat de adeziunea unui număr de oameni, este adevărul majorității.

Argumentul ad misericordiam – argumentul prin apelul la milă. E folosit cănd vina inculpatului e evidentă și nimic nu se mai poate face. Apelul laclemență e motivat de faptul că inculpatul are o familie numeroasă pe care trebuie să o întrețină sau că judecătorul trebuie să fie îngăduitor pentru că respectivul ar fi într-o situație specială.

Argumentum ad ignorantiam – argument relativ la ignoranță. Se încearcă acreditarea ideii că o afirmație e falsă pentru că nu poate fi dovedită de către cel care o susține.
Mod de argumentare constând în a cere de la adversar fie să accepte dovada propusă, fie să aducă una mai bună (Loch).

Argumentum ad vanitatem – argumentul prin flatarea vanității. E încercarea de-a obține adeziunea prin flatarea interlocutorului, a judecătorului sau martorului advers. Exemplu Dumneavoastra, care sunteți un om deosebit de cult și de inteligent, trebuie să fiți de acord că…

Argumentum ad baculum – argumentul bastonului. E încercarea de a impune o idee prin amenințări. Exemplu dacă nu ecunoști că… vei suporta următoarele consecințe.

Argumentum ad invidia - argumentul urii; falsă demonstraţie menită, sub pretextul apărării adevărului, să stârnească ura activă împotriva părerilor altora sau să îi compromită pe nedrept (Wolff).


Sursa: în principal Logica juridică, dr. Gheorghiță Mateuț și dr. Arthur Mihăilă, Ed. Lumina Lex, 1998.