Cererea apartine stilului administrativ (oficial) si
indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor publice. Cererea apare in
documentele oficiale din domeniul administrativ, economic, juridic, politic,
diplomatic.
Cererea e un document prin care o persoana sau un grup de persoane, adresandu-se unui conducator de institutie, unei intreprinderi, unui serviciu administrativ, organ politic etc., solicita rezolvarea unei probleme, eliberarea unui act etc., pe baza prevederilor legale.
Compuneri specifice stilului oficial sunt: cererea, memoriul
de activitate, cererea-memoriu, curriculum vitae, procesul-verbal, referatul.
Elementele specifice stilului administrativ sunt, mai ales, cliseele
lingvistice, care au calitatea de a da concizie si de a tipiza comunicarea.
Cand cererea contine o expunere detaliata a faptelor si motivelor respective se
numeste memoriu (cererea-memoriu nu trebuie confundata cu memoriul de
activitate).
Limbajul folosit in actele administrative se caracterizeaza
prin lipsa constructiilor figurate, prin claritatea formularilor, care sa
inlature orice posibilitate de interpretare arbitrara a acestora.
Cum scrii o cerere
Cererea trebuie redactata sau tehnoredactata (scrisa “la
calculator”, de exemplu) pe o coala de hartie A4 (“coala de cerere”) si are ca
elemente obligatorii:
Distanta de cel putin 2 cm intre marginea din stanga a colii
si text - spatiu liber necesar pentru indosariere. Pentru un aspect elegant al
cererii e recomandabil ca distanta intre marginea din stanga si text sa fie
egala cu distanta dintre marginea din dreapta si text.
Formula de adresare: se indica functia persoanei careia te
adresezi / persoana care va primi cererea (Domnule Director / Presedinte etc.)
si va fi scrisa la o distanta de 5-6 cm de marginea de sus a colii pentru a
ramane loc pentru formularea rezolutiei/solutiei de cel caruia i se solicita
ceva.
Datele petitionarului: nume, prenume, domiciliu, calitatea
in care se face cererea: elev la…, lucrator la…, parte in dosar… - in functie
de obiectul cererii). Cererea va incepe cu formula consacrata: Subsemnatul… sau
Subsemnata…
Continutul propriu-zis al cererii - trebuie sa fie exprimat
concis si clar, in constructie de tipul: Va rog sa-mi eliberati o adeverinta
din care sa rezulte ca… Pentru o mai usoara intelegere a continutului e
recomandabil a se incepe aceasta formula in alineat nou, dupa randul unde se
scriu datele de identificare ale petitionarului.
In cererea referitoare la rezolvarea unei chestiuni de
interes personal e recomandabil sa se mentioneze temeiul legal in virtutea
caruia se asteapta solutionarea acesteia.
In unele cazuri e necesar a se aduce in sprijinul
solicitarii diverse acte, care vor fi anexate la cerere. In astfel de cazuri se
va mentiona faptul intr-o formula finala: Anexez urmatoarele acte…
Incheierea cererii - semnatura petitionarului, locul si data
intocmirii cererii. Semnatura se scrie la distanta de 2-3 cm sub ultimul rand
al textului, la mijlocul paginii sau putin apropiata de marginea din dreapta;
localitatea si data intocmirii cererii se scriu aproximativ in dreptul
semnaturii, dar in partea stanga a paginii.
In josul colii pe care s-a scris cererea se va mentiona cui
ii este adresata, printr-o formula cuprinzand atat functia celui solicitat cat
si institutia pe care acesta o conduce. Exemplu: Domnului Director / Presedinte
al...
Vezi si: